Când nu mai pot ierta
Iertarea nu e un act al voinței, ci o lucrare a harului. Uneori începe cu o simplă dorință: „Doamne, ajută-mă să vreau să iert.”
Există în fiecare zi un prilej tainic de a-L lăsa pe Dumnezeu să se apropie. Uneori e o rugăciune spusă în gând, alteori e o lumânare aprinsă pentru cineva drag. Alteori e doar o tăcere curată.
Ritul nu este despre forme, ci despre prezență. Despre felul în care fiecare gest, oricât de mic, poate deveni o rugăciune.
„Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.” — Evanghelia după Ioan 1:5
Pentru colțul de liniște. Lemn, print de calitate.
Iertarea nu e un act al voinței, ci o lucrare a harului. Uneori începe cu o simplă dorință: „Doamne, ajută-mă să vreau să iert.”
Cea mai profundă rugăciune e adesea cea care rămâne atunci când nu mai simți nimic: credința.
Când cuvintele se odihnesc, Dumnezeu vorbește fără glas. Tăcerea devine prezență.
Ritul s-a născut din dorința de a ne aduce aminte că fiecare zi poate fi sfântă. Nu trebuie să fugim în munți ca să ne rugăm; uneori e de ajuns să aprindem o lumânare și să spunem simplu: „Doamne, fii cu mine și cu ai mei.”
Aici nu vindem „energii”, ci simboluri de rugăciune. Nu promitem minuni, ci întâlniri tăcute cu sensul lucrurilor.
Scrie-ne dacă vrei să împărtășești o rugăciune, o întrebare sau o mărturisire. Nu promitem răspuns imediat, dar promitem că vom citi cu inimă.
„Nu perfecțiune, ci prezență.”